A ieșit la lumină, l-am studiat, nu-l vreau. Am scris pe ftr.ro un articol despre ce face și ce drege. Face multe, este inovator și performant. Mă voi referi însă aici doar la motivele pentru care nu-mi doresc acum un iPad. E clară strategia Apple. Așa cum a procedat cu prima versiune de iPhone, Apple a lăsat loc de o grămadă de îmbunătățiri (pentru mine cruciale în decizia de a cumpăra sau nu) pentru ca să aibă ce oferi la următorul model.
Lista mea de nemulțumiri (varianta scurtă):
1. Ramă neagră prea mare, ecran prea mic.
2. Rezoluția ecranului de doar 1024×768 pixeli și în format 4:3. Aș fi preferat măcar 1280×720 (pentru a rula HD 720p la rezoluție nativă)
3. Lipsa unei camere web frontale sau dorsale. Nu neapărat pentru videochat, ci pentru miile de aplicații care ar putea utiliza-o. Am pe iPhone vreo 20 de aplicații care folosesc camera foto/video în cele creative moduri.
Este aproape o certitudine că următoarea versiune ce va fi lansată la anul va avea toate astea. Why hurry then?
…facem pe proștii. New York Times, Dailymail, CNN, MSNBC, Time – ce au în comun? “Sunt profesioniști”, ar fi primul gând și ar fi corect. Și în România există unii care se cred profesioniști. Profesioniști în găinării, aia da. Profesioniști în domeniul lor, nu prea curând. Eram pe site-ul Cancan să mă uit la țâțe (orice alt motiv v-aș da aș părea penibil, deci mă uitam la țâțe) și văd un link pe prima pagină, cu titlul “Show sexy cu o brunetă în pielea goală – VIDEO”. Observați câte cuvinte cheie a acoperit titlul. Îmi plac brunetele în pielea goală, deci dau click pe link și… mă trezesc pe site-ul Antena3. Nu că s-ar deosebi mult cele două site-uri dar parcă aș vrea să știu când sunt trimis pe altă tarla. Pusă la categoria tabloid, formularea “știrii” de pe Antena3 m-a lăsat tâmpit. Fiți atenți:
Imagini fierbinţi suprinse de camera video(notă: ai zice că vorbește de telescopul Hubble, nu?). O tânără brunetă a făcut un show pe cinste în faţa camerelor de filmat. Fata a dansat câteva minute bune în jurul unui pat. (n-am mai auzit așa ceva, am tresărit!) De remarcat sunt accentele roşii din décor, precum şi ciorapii şi mănuşile pe care tânăra le purta. Ce a ieşit, vedeţi în materialul următor:
…și urmează un clip. Care clip este de pe met-art.com, un site cunoscut de nuduri, care oferă clienților plătitori acces la poze și la clipuri cu gagici care dansează goale în jurul unor obiecte de mobilier. Clipuri surprinse de… unica și misterioasa cameră video. O, da! Dau un Big Mac unui câine vagabond dacă ăia de la Antena au plătit, sau măcar au cerut voie celor de la met-art pentru a prelua clipul.
Înțeleg că știrea a fost “creată” doar pentru a exista text în pagină, iar textul e acolo din considerente SEO, înțeleg că linkul (plătit sau nu) de pe prima pagină a Cancan e pentru a crește rankul paginii în “ochii” Google, pentru ca cei care caută “brunetă în pielea goală” să ajungă pe Antena3. Accesări, publicitate… Mă întreb însă cât de proști își consideră Antena3 restul vizitatorilor care nu ajung la ei din greșeală, pentru a le servi astfel de poșirci numite pompos știri? SEO spamming-ul se poate face și fără a-ți bate joc de vizitatori. Site-urile enumerate mai sus, dintre care unele au și secțiune de tabloid, își asigură fluxul de vizitori de pe Google prin acoperirea celor mai variate, în vogă și căutate subiecte. Nu am văzut însă niciunde o asemenea calitate scăzută a materialelor. Dar eu mă refer la profesioniști. Care n-au nimic în comun cu cei din captura de mai jos.
Apple a anunțat oficial că are ceva de arătat în data de 27 ianuarie, în cadrul unui eveniment ce va avea loc în San Francisco. Toată lumea presupune ca e vorba despre iSlate, tablet PC-ul pe care Apple cică l-ar dezvolta de multă vreme. Deși de fapt nu știe nimeni ce fel de produs va oferi Apple, zvonurile abundă. Mulți sunt siguri deja că un tablet PC nu va avea succes, deși nimeni nu are habar spre ce categorie de public țintește compania și ce inovații ar aduce unui astfel de dispozitiv. Că va fi ceva mișto sunt sigur, problema o reprezintă prețul zvonit: între 799 si 1000 de dolari bucata. Dacă la iPhone prețurile au fost îmblânzite prin subvenții acordate de operatorii de telefonie mobilă, tablet PC-ul va trebui cel mai probabil să se descurce singur, caz în care în România va mai dura ceva vreme până să vedem oameni citind ziarul pe un iSlate în cafenele sau în autobuze. Iată afișul:
Și un comentariu genial la știrea asta :
Safe predictions: Apple will announce a product. Apple critics will say it’s too expensive. Apple competitors will say its a joke product. Consumers will buy the product in large numbers. Competitors will rush to produce copycat items that suck. The press will proceed to call all copycat items the next iAppleProduct killer.
Săptămâna asta am făcut economie serioasă de gaz și nu pentru că am vrut noi ci pentru că așa a vrut centrala. Eu puneam pe 25 de grade, ea pornea peste vreo trei ore, încălzea caloriferele cât să nu fie reci, după care se oprea. Apoi pornea iar și se oprea în secunda următoare de ziceai că e cineva și se joacă la butoane. Temperatura în casă pe la vreo 20 de grade și asta când bătea soarele în geam. Adică rar în perioada curentă. Clar, s-a stricat centrala, tulaaai, urmează zeci de milioane dați la diagnosticări, reparații, poate trebuie una nouă… Într-un final îmi pică ochii și pe termostat: “Da stai un pic, n-oi fi tu de vină?”. Mers la Praktiker, luat altul, cel mai ieftin găsibil, pe la 45 de roni, fără display, programări, fără nimic. Acasă emoții, fiindcă plasticăraia nu avea alte instrucțiuni decât o schemă electrică cu ceva hieroglife, era altă marcă decât ăsta vechi, și, cum eu sunt obișnuit ca din două, s-o aleg mereu pe aia greșită, mă așteptam să leg firele exact invers. Centrala e sigilată și nu o puteam desface să văd unde duce firul termostatului vechi. Ok, și bag centrala în priză, pun pe 25 de grade și… pornește cuminte, că altfel nu scriam ca să vedeți ce prost îs și cum mi-am dat foc la casă. Deci dacă centrala face figuri, bănuiți întâi termostatul și nu chemați cavaleria. Acesta a fost punctul culminant al săptămânii. Sorry.
***
Se vorbește mult în ultima vreme de așa numitele droguri legale vândute în Spice Shopuri sau, cum le zice mai dreamy… “magazinele de vise”. Vedeta este Special Gold, vândut ca sare de baie și care are pe plic interdicția de a fi folosit de persoane sub 18 ani. Dar cum așa, tinerii n-au voie să facă băi parfumate? Prin iunie anul trecut, Ministrul Sănătății de atunci, unu’ Bazac, zicea că se încearcă blocarea prin lege a vânzării produselor ce conțin substanțe cu efecte halucinogene. Ei, abia acum un proiect de lege pe această temă a trecut de comisiile de specialitate și numai în februarie va fi discutat în Parlament. Între timp, că a trecut ceva timp de atunci, mai mulți boi au mierlit-o după ce au tras la greu sare prin diverse orificii. Înainte de a se interzice io aș zice să se dea gratuit o perioadă cui vrea, la kil, cu instrucțiuni…
***
Biletele la Barcelona sunt luate, mai este mult însă până pe 7 mai. Până atunci poate facem o Viena cu mașina. Aiciam scris despre loteria biletelor de pe site-ul Wizz Air.
Am terminat cele șapte sezoane de Star Trek: The Next Generation și pot spune că, la 20 de ani de la filmare, TNG rămâne un serial extrem de bine făcut, vizionar. Cel mai mult mi-a plăcut că tehnologia din film nu pare deloc depășită, deși uneltele folosite de ei acolo seamănă tare bine cu telefoanele noastre cu touchscreen și computerele de tip tabletă. Iar acțiunea din film este plasată în anul 2370. Vă las cu Data, într-o secvență executată cu mare artă, care mi-a rămas în minte.
Ultima modă: să zici că te-a plictisit Avatarul. Gem blogurile şi Twitter-ul de cât s-a cântat placa: “Deci da, am fost și eu la Avatar. Nu știu domle ce atâta tamtam, pe mine nu m-a impresionat deloc… Noroc cu efectele speciale, că scenariul şi eu puteam să-l fac…”. Da mă, sunteți mult prea daţi dracului pentru a savura un film. Orice film. Dacă filmul îndrăzneşte să includă ceva elemente narative familiare, gata, e de ultimul rahaaaaat, eu ştiu cum se termină, sunt un geniu, îmi este violată inteligenţa, vă fac o favoare că nu ies din sală. Nu contează cum este ecranizată povestea sau câte elemente de noutate aduce, miriadele de amănunte, nu, nici vorbă, popândăii tremură de fericire că ei au ghicit încă de la început cum se termină, de parcă ăsta e singurul aspect ce face un film bun, să nu ştii tu cum se termină. Nu le trece prin devlă că un blockbuster de asemenea calibru e făcut să fie priceput şi apreciat de toate categoriile de vârstă capabile să cumpere un bilet. Însă vorbesc degeaba, este vorba de un raţionament mult mai primitiv: “Eu, românaşul plin de complexe, deşi nu ştiu să fac absolut nimic altceva decât să dau din gură, sunt liber să mă cac pe munca altora fără să fiu tras la răspundere şi o fac, deoarece dacă aş lăsa garda jos şi aş aprecia ceva din ceea ce văd, devin vulnerabil şi mi-e teamă de asta, plus că dacă apreciez mainstream-ul nu e cool”. Bouleţule, dacă îţi place, e ok!
Şi totuşi, Avatar reuşeşte să nu-ți insulte inteligenţa, spre deosebire de 2012. Cameron pune foarte mult preţ pe detalii şi explicaţii. Avatar e criticabil, da. Dar de aici până la a-l face penibil e cale lungă. În jos pe scala IQ-ului
Mai sunt nişte bezmetici care se plâng de calitatea 3D-ului. Deoarece au văzut ei la alte filme 3D cum ieşeau diverse chestii din ecran, producându-le “emoţii”, s-au simţit de-a dreptul jigniţi că Avatar nu a uzat de asemenea trucuri şi a prezentat realist “3D”-ul, ajungând până la a afirma că filmul nici nu a fost 3D:)).
Părerea mea despre Avatar? Un film superb. Aştept cu nerăbdare partea a doua şi a treia.
***
Am consumat deja trei zile din 2010 și n-am făcut nimic din ce mi-am propus pe anul ăsta . Lista e destul de lungă și aproape fiecare item costă, aşa că rămâne de văzut dacă le bifez pe toate. Sper să da. Barcelona, Maroc, Viena, Praga. Printre ele: LCD TV full hd, încă 2 GB RAM, procesor Core i5, unitate Blu-Ray, harddisk de 2 tera. Să nu uităm noul model de iPhone ce apare în vară. Vândut iPhone-ul vechi. Vândut Loganul, welcome Skoda. Abonament la sală și la înot.
***
1272 de români se duc pe Marte. Printre ei şi eu. NASA va pune un cip de memorie flash în plus în interiorul următorului rover,Mars Science Laboratory, programat a pleca spre planeta Marte în 2011, care va conţine numele tuturor celor care s-au înscris la adresa de aici. La nivel mondial sunt peste 500.000 de persoane înscrise până acum.
În primul rând fuck the weather. Dă-o-ncolo de treabă, să ningă ca-n povești timp de o săptămână, cu temperaturi constant negative, numa bune să se pună zăpada, după care, cu două zile înainte de Crăciun se duce tot, dar TOT, dracului. 15 grade, apă, ploaie, noroaie, șuvoaie de lichid de parbriz…
***
Din ciclul vecinii mei. Prima noapte de ninsoare. Zăpadă peste tot, inclusiv pe mașini. Nu-i nimic, curățat dimineața mașina, plecat la treburi. Venit seara. În drum spre scara blocului observ o mașină cu ștergătoarele ridicate. Mă mir, fiindcă unde stau eu acum e loc de parcare ca la hipermarket, și nimeni nu încurcă pe nimeni. Hm, deci au început deja să și-o tragă pe pozițiile de parcare, îmi zic, și intru în bloc. În timpul nopții a nins iar. Dimineața, în drum spre mașină, văd alte trei mașini cu ștergătoarele ridicate. WTF? Seara, când ajung acasă, rămân trăznit: toate mașinile erau cu ștergătoarele ridicate. No, mi-am pus neuronul la contribuție și am elucidat misterul: un vecin s-a gândit el că ar fi interesant să-și ridice ștergătoarele pentru ca să nu i se lipească de geam deoarece ningea. Nu ningea cu superglue, dar el probabil n-a vrut să riște. Nu are sens? Știu, însă ideea lui a devenit Miss Ideea 2009 în mai puțin de 24 de ore, fiind adoptată de tot blocul. Puterea spiritului de turmă mă uimește încă o dată.
***
Românii nu au pic de bun gust la împodobit exteriorul caselor cu ocazia sărbătorilor. Vorbesc despre instalațiile cu beculețe care, de vreo câțiva ani, au început să fie puse de conaționali și prin alte locuri decât pe eternul brad. Știm cu toții cum își împodobesc americanii casele de Crăciun. Copil fiind, vedeam în filme locuințe împodobite care de care mai creativ, cu mii de beculețe în toate culorile. Dacă americanii au o experiență de peste juma de secol în așa ceva, românii sunt abia la început. Și se vede. Am avut ocazia să constat fenomenul pe ruta Cluj-Baia Mare. Astfel, avem de a face cu două feluri de kitsch. Primul este generat de ăia pe care nu-i lasă zgârcenia/portofelul să cumpere mai mult de o instalație pentru exterior. Asta rezultă într-o dâră strâmbă de lumină pe-un colț de marchiză sau deasupra unui geam. Casa arată mai rău decât dacă n-ar fi împodobită. Apoi sunt aceia care bagă bani în zeci de instalații de toate culorile, dar pe care nu îi duce capul să le așeze într-un mod ordonat. Dacă la americani o casă ar arăta așa:
la români arată ca cea de mai jos (cu verde, roșu și galben am marcat instalațiile):
***
Am primit cadou de la soră-mea ceva ce-mi doream din liceu, sau oricum, de așa multă vreme încât am și uitat că între timp am crescut mare și-mi pot permite: un Powerball. Mi-a luat cam juma de oră să învăț să-l manevrez și declar solemn că e o jucărie foarte serioasă, care dă dependență. Această dependență a fost comparată cu cea pentru cubul Rubik, însă eu aș menționa că, spre deosebire de cub care cere un IQ peste medie, bila necesită doar niște încheieturi țapene. It’s fun thou.. I-am comandat și un turometru fiindcă vreau să știu câte turații pe minut sunt în stare să generez . Comic spre tragic, dar rămas la stadiul de comic fiindcă s-a terminat cu bine: o colegă de redacție era să leșine după ce s-a jucat 5 minute cu bila. Cică de la leduri. Ar fi fost probabil prima persoană din lume care ar fi dat la rațe de la un Powerball.
***
Navingând prin iTunes Store am găsit o aplicație foto foarte utilă pentru iPhone și pe care am dat 1,59 euro fără să clipesc. Este vorba de TrueHDR, iar numele nu este degeaba: aplicația chiar permite realizarea fotografiilor HDR (High Dynamic Range) direct de pe iPhone, fără trepied și fără procesare ulterioară pe PC. Procedura e foarte simplă: vezi o scenă cu contraste puternice, pornești aplicația, faci o poză cu expunerea setată pe partea întunecată a imaginii (rezultă că zonele luminoase vor fi supraexpuse), apoi o altă poză, din aceeași poziție, în care expui corect partea luminoasă (zonele întunecate vor fi subexpuse sau chiar negre) și gata: aplicația ia cele două poze, le aliniază, le procesează și îți servește imaginea HDR finală care, după cum se vede în exemplele de mai jos, se apropie destul de mult de ce vezi în realitate:
Eu îmi verific cutia poștală când îmi aduc aminte de ea. Adică de vreo două ori pe an. Facturile le plătesc majoritatea online și oricum nu îmi sunt necesare la ghișeu. Plus că, deoarece se adună zeci de plicuri, pot face ca ăia din filmele americane care își sortează corespondența în halat dimineața la o cafea. Mă rog, în cazul meu minus cafea că nu-mi place, minus halat că nu am, minus dimineața că mă trezesc târziu. Ei, și sortând plicurile am dat peste unul alb cu sigla PNL. Care conținea singurul material electoral cu valoare de adevăr 1 pe care l-am văzut vreodată. Plus că l-am deschis la țanc, fiindcă mesajul e aplicabil doar zilele astea:)
Ieri am văzut două filme: Law Abiding Citizen și The Box. Primul, cu Gerard Butler și Jamie Foxx, este un thriller destul de bun, cu multe scene șoc și cu o poveste “fresh”. Când zic scene șoc, mă refer în special la una, din cauza căreia am scăpat un “Aii să-mi f** două palme!”. N-o divulg, vă las plăcerea s-o experimentați. Subiectul filmului: un bărbat (Gerard Butler) marcat de uciderea soției și a fiicei, decide nu doar să le răzbune ci să distrugă tot sistemul care a permis ca unul dintre ucigași să scape cu o pedeapsă minimă. Și iadul se dezlănțuie. Cu mențiunea că justițiarul își va duce la îndeplinire planul în timp ce este în închisoare.
Al doilea film, The Box, cu James Marsden și Cameron Diaz, m-a făcut să regret că am dat banii. A început interesant, însă s-a dovedit a fi genul acela de film în care nu ești sigur despre ce a fost vorba după ce ai ieșit din sală. Exact ca în Dosarele X, cu care are multe în comun. De văzut pe DVD.
***
A fost lansată versiunea 4 beta a Google Chrome care în sfârșit permite folosirea plugin-urilor, sau, cum le zic ei, extensiilor. Asta mă va face probabil să renunț la Firefox definitiv. Aș avea nevoie doar de Twitterfon și de încă vreo alte două unelte dragi mie care mai mult ca sigur că vor apărea și pentru Chrome. Pentru început am instalat extensia Cooliris care face din găsirea pozelor, clipurilor și a știrilor un adevărat spectacol. Priviți:
***
Ieri am fost să luăm globuri, lumânărele și alte chestii colorate de la Nobila Casa. Și cum sufeream eu ținând coșul în care Laura arunca în neștire tot pe ce punea mâna, îmi pică ochii pe o pictură nud. Lăsând la o parte faptul că se potrivea ca nuca în perete cu atmosfera, nudul ăsta semăna cu cineva. N-a durat mult și mi-a picat fisa: Oana Dobre. Cine îi personajul? Este ziarista blondă invitată des la Sinteza Zilei a lui Gâdea, emisiune la care eu nu mă uit fiindcă am stomacul sensibil. Da’ când e blonda zăbovesc un pic, fiindcă mi-i simpatică. Revenind la nud, aș zice că seamănă, poate a fost pictat de un fan:) Bara neagră am pus-o eu, că-s pudic:P.
Scriu și eu la o săptămână după ce m-am întors din mica excursie la Roma, nu pentru că n-aș fi avut chef ci pentru că n-am avut când. Încă din aeroport, unde am așteptat Wizzair-ul de ni s-a acrit, am purces la citit mailuri și odată ajuns acasă am continuat cu butonatul cam până azi.
Revenind la excursie, drumul încolo a fost gen roller coaster, cu avionul dansând printre nori negri și fioroși. Am avut și un gol de aer din ăla care te face să simți că plutești pentru un moment deasupra scaunului, ținut de centură. De data asta aplauzele la aterizare m-au uns pe inimă.
Roma… cum o știam de anul trecut. Am avut noroc de soare și temperaturi de tricou așa că am profitat și am bătut per pedes zeci de kilometri pe zi. Dacă ignor faptul că orașul este pe alocuri destul de jegos și abundă de cerșetori, recunosc că m-am îndrăgostit de el. Nu m-am așteptat să văd atâția turiști câți erau, mai ales în această perioadă; se pare că gripa porcină, criza și alte sperietori la modă nu prea au în realitate efectul mediatizat.
Ne-am cazat la Hotel Andreina**, la 1 minut de stația Termini. Condiții foarte bune, însă am stat prea puțin în camere pentru a le putea “testa” cu adevărat confortul.
***
***
Piața Spania, inundată de turiști
***
Am vizitat muzeele Vaticanului, duminica, exact când intrarea e gratuită și vin în jur de două milioane de turiști din tot Universul să le viziteze. Mergeam noi așa de-a lungul cozii, și, pe când am ajuns la kilometrul doi, am hotărât că nu are sens să ne petrecem o zi prețioasă din excursie lângă niște ziduri. Ne-a racolat însă o româncă ce ne-a tot filat în timpul ăsta și care ne-a promis că, în schimbul unei sume “modice” de 24 de euro / persoană o să ne ducă oblu la intrarea în muzeu și cu un ghid pe deasupra. Deși aveam mari dubii am urmat-o. Într-adevăr, ne-a dus până la vreo 50 de m de intrarea în muzeu, unde, lângă coada kilometrică era deja un grup de racolați așa ca noi strânși în jurul unui… să-i zic băiat, mic și negricios, care turuia ceva într-un microfon. Am primit și noi un fel de radiouri și o cască de unică folosință pe care am băgat-o în ureche, auzind astfel ce zicea băiatul, care s-a dovedit a fi însuși ghidul. Român și el cum altfel. Care vorbea într-o engleză perfectă povestind din istoria Vaticanului tot felul de chestii. Cum se strânseseră deja vreo 30 de oameni, ghidul a început să ne ghideze spre… coadă. În care s-a băgat cu dezinvoltură și ne-a băgat și pe noi, gesticulând și turuind una-ntr-una ca să nu poată să-i zică ăia ce stăteau deja de două ore un “Fuck you, de ce te bagi în față împreună cu încă 30 de oameni după tine?”. Mă rog, nouă ne convenea. Și uite așa ne-a vorbit ghidul continuu vreo două ore și jumătate, pe tot parcursul vizitei în muzeu, de mi-a venit spre final să-l mai plătesc o dată. Omul își cunoștea lecția la perfecție, făcea glume, dialoga cu grupul, ce mai, muncea în adevăratul sens al cuvântului. Despre muzeu nu prea am ce zice, chestii interesante în el însă nu m-a dat nimic pe spate, nici măcar Capela Sixtină un erau niște neni care făceau la intervale regulate “Șșșșșșșșșșșștt” adică “Tăceți dracului” în limbaj universal. Nu mai zic de blițuri care deși erau interzise cu îndârjire, erau folosite cu și mai mare îndârjire. Deci cum ziceam, Capela Sixtină am văzut-o ca pe o cameră mare, dreptunghiulară, fără alte brizbriz-uri în afara picturilor ce o fac faimoasă. În schimb bazilica Sfântului Petru m-a lăsat și anul ăsta cu gura căscată.
Bazilica Sf. Petru, văzută din castelul Sant’Angelo
***
***
Poză făcută într-o biserică (nu mai știu exact care), cu telefonul
***
Metroul, la fel de “frumos” ca și anul trecut…
***
Nu știați că în Roma găsiți și piramide? Nici eu.
***
Până la urmă n-am mâncat deloc pizza, în schimb am încercat fettuccine ai funghi porcini și lasagna, ambele mi-nu-na-te. Nu mai mănânc lasagna de la Pizza Hut din mall niciodată. Da, și am mâncat și la Mac, fiindcă vă spun sincer că în Roma Mac-urile sunt mai dese decât pizzeriile.
***
Ne-am orientat în principal cu ajutorul telefonului, care s-a dovedit a fi scula ideală de navigat și cu ajutorul căruia am scutit o grămadă de timp. Aplicația Google Maps ajutată de busola digitală și de GPS-ul telefonului rulează și este cea utilă chestie de la inventarea hărților încoace. Cu o mențiune: ca să funcționeze, Google Maps are nevoie de net. Iar netul în roaming…
Vă imaginați probabil că am plătit o sumă usturătoare pentru roaming-ul de date pe care l-am folosit prin toată Roma. Așa e. În prima zi după ce am sosit înapoi în România aveam cost suplimentar 6 euro. Culmea fericirii, laude și osanale cântate Orange-ului. A doua zi aveam deja 22 de euro cost suplimentar, semn că înainte cu o zi Orange-ul mă-sii nu primise încă toate facturile de la operatorii pe care i-am “solicitat”. A treia zi… nici nu vă mai spun că vă vine rău. Măcar pot să-mi plătesc 80% din sumă cu puncte Thank You așa că nu sufăr prea tare, însă totuși, roamingul de date este o afacere obscenă. 4 euro pe megabyte descărcat, fără TVA. Iar iPhone-ul a descărcat cu generozitate.
***
Am și filmat, sper să-mi găsesc vreo câteva ore să încropesc un filmuleț.
Multe motive pentru care n-am mai scris în ultima vreme. Iată unul plauzibil/previzibil: am avut gripă (nu voi ști niciodată dacă porcină). După ce am rezistat cu succes vreo lună timp în care colegii de la serviciu se descompuneau și lichefiau în fața mea, cocktailul de viruși pe care l-am înfulecat în tot acest timp a reușit să-mi provoace o gripă ca la carte, adică knock out cu febră, tuse, durere de cap de-mi venea să mi-l tai etc… Trei zile am stat ca o legumă și am studiat tavanul, câteodată geamul, o experiență revelatoare fiindcă mi-am dat seama că nu mai făcusem de mult timp așa ceva. Un pic de meditație face bine. Pe lângă medicație. Am slăbit și trei kile cu ocazia asta iar Laura mă invidiază. Tocmai de-aia cred că a ținut să mă pupe-n bot în a treia zi de boală, ca să aibă și ea ocazia de a slăbi gratis.
***
Am lansat noi ăștia și astea de la Foaia noul site al ziarului, www.ftr.ro. Lansarea s-a făcut pe tăcute fiindcă nu știam exact dacă va crăpa la cinci minute de la lansare sau nu. N-a crăpat dar cum are ștampila beta în frunte înseamnă că poate manifesta în următoarea lună buguri mai mult sau mai puțin înspăimântătoare. După cum probabil ați remarcat, la site nu-i mai zice Foaia transilvană, că nu sună cool, ci FTR. Care vine de la… ghici ce. Design by me, programare by KL Software.
***
Vineri noapte mă duc să mânc o pizzoancă… Mă întorc luni.
A scos Robbie Williams un nou album, “Reality killed the video star“, după câţiva ani de nimic. Am ascultat piesele pe rând și… mixed feelings. Bodies este cea mai reușită în opinia mea, restul par bucăți de melodii bune combinate cu bucăți unde compozitorul a rămas fără inspirație.
***
Am văzut de curând Surrogates cu Bruce Willis în rol de, ați ghicit, salvatorul omenirii. Filmul ok, urmăribil, dar slăbuț pe alocuri, cu o poveste prea simplă. Efectele speciale s-au descurcat mai bine ca actorii, care trebuiau să facă pe roboții, deci jucau… robotic. Mi s-a părut tare faptul că în tot filmul vezi numai oameni frumoși și foarte frumoși deoarece în viitor cică oricine își poate cumpăra un robot pe care să-l manevreze cu gândul, din patul de acasă, și prin intermediul căruia să-și trăiască astfel viața fără riscuri. Evident că toată lumea și-a luat roboți care de care mai sexoși. Unii chiar de sex opus. Sfârșitul filmului nu mi-a plăcut.
***
Nokia a decis să renunțe la platforma de jocuri N-Gage și la magazinul online cu același nume începând cu septembrie 2010 și să redirecționeze pe amatorii de jocuri către Ovi Store. Ovi Store este răspunsul Nokia la iTunes Store de la Apple. iTunes Store vinde printre altele în jur de 100.000 de aplicaţii pentru iPhone. O mare parte dintre aceste aplicaţii sunt jocuri. Am tras o privire în Ovi Store la jocurile disponibile acum şi m-am lămurit care-i problema… mare, a celor de la Nokia.
În timp ce pe Ovi Store există vreo 280 de jocuri pentru telefonul N97 (nava amiral cum ar veni) care arată în mare parte aşa:
…şi mai au tupeul să şi coste, în App Store găsim la un preţ similar sau chiar gratuit aşa ceva pentru iPhone:
QED.
***
Pe 28 mă duc la Roma. După care urmează, natural, FILMUL .
***
Mi-am găsit blocul în Google Earth! Până acum, deoarece ultima dată când satelitul a trecut pe deasupra orașului era prin 2003 toamna, juma’ din periferia Clujului nu exista… Imaginile noi sunt datate 21 septembrie 2009 aşa că a apărut cam tot ce s-a construit în perioada de… “boom” imobiliar.
Behold cea mai nouă operă semi-cinematografică by me însumi, în care chiar joc un rol. Mut, da’ tot e ceva… Pentru o calitate mai bună, puteți viziona clipul urmând acest link. Enjoy!
Noua versiune a softului de catalogare și retușare a pozelor de la Google, Picasa 3.5, aduce o noutate care ar fi impresionantă dacă nu ar fi un pic îngrijorătoare. Astfel, Google ne “dăruiește” un algoritm de detectare a fețelor din fotografiile personale și de grupare a acestora după numele persoanelor cărora le aparțin. Mai întâi programul găsește toate fețele, le sortează, apoi te pune să îi spui cine sunt persoanele respective. Urmarea: de fiecare dată când vei descărca în calculator poze noi, fețele din ele sunt detectate automat și puse frumos în foldere virtuale ce au numele celor recunoscuți. Foldere virtuale, adică Picasa nu mută pozele de pe hard niciunde, ci doar fețele sunt selectate și afișate la un loc, sub formă de fișiere în foldere. E interesant că sunt recunoscute şi feţe aflate în fundalul unei poze, chiar dacă sunt nefocusate sau întunecate. Am aflat astfel că am vreo 3500 de poze cu Laura și vreo 300 în care apar eu. Sigur, exceptând pozele de la nunta mea, unde e logic să apar. În rest prieteni, părinți, bunici, unchi, mătuși, toți sunt face-tag-uiți și în felul ăsta ușor găsibili. Este disponibilă şi sincronizarea cu albumele Picasa Web Albums care au beneficiat de face recognition înainte de implementarea acestei tehnologii şi programul pentru desktop. Și mă gândesc așa că dacă tehnologia asta de recunoaștere, care chiar funcționează, e disponibilă oricui, atunci ce fel de OZN-uri de softuri au la dispoziție diversele servicii mai mult sau mai puțin secrete? Practic, dacă apari în vreo poză obscură undeva într-un colț de net, să fii găsit e o nimica toată. Nu mai zic de camerele de supraveghere prin intermediul cărora un soft în genul ăstuia te poate recunoaște imediat și te trezești săltat din mijlocul pieței, întrebându-te cum și de ce ți s-a întâmplat așa ceva.
Facebook – un hi5 fără steluțe și sclipici
Mi-am făcut cont pe Facebook, fiindcă avea toată lumea și am zis să nu fiu eu mai prost… Doar că la câtă publicitate i se face mă așteptam la ceva mai interesant. În contextul în care eu am deja blog și cont pe Twitter, Facebook mi se pare degeaba. Pui poze, linkuri, clipuri, texte… sună familiar? Apoi dai accept la “prieteni” pe care nu știai că-i ai, persoane de care n-ai auzit în viața ta. Mai sunt și ceva jocuri, unul dintre ele, Farmville, fiind campionul inutilității pe Pământ. Am intrat în el invitat fiind. Farmville, după cum îi spune și numele, presupune o fermă, unde tu ești fermier și poți să-ți dezvolți cotețul. Un fel de joc de strategie cu grafică proastă realizat în flash. Poți chiar să cumperi cu cardul chestii pentru ferma ta – deși tre să ai sub doi neuroni pentru a strica un leu pe așa ceva. Io deja am în fermă vreo doi cai, ceva rațe, niște pomi și dracu mai știe ce altceva că n-am mai intrat de o lună pe acolo.
Tocmai fiindcă este mult prea consumator de timp să întreții atâtea conturi (blog, cont de Twitter, Facebook și altele) în același timp, unii se gândesc cum să le combine. Mă refer Google și la niște minți luminate de acolo care propun ceva nou: Google Wave. Încă în stadiu preliminar, Wave promite. Am urmărit prezentarea de aici, îmi plac toate ideile prezentate precum și faptul că este open source și poate fi implementat independent de Google. Însă, pentru ca Wave să devină ușor de folosit și de înțeles, trebuie să fie pus într-o formă accesibilă tuturor și suficient de spectaculoasă, mai ales că Google visează la înlocuirea clasicelor email-uri cu “wave-uri”. De asemenea Google se bazează mult pe developeri pentru crearea unor aplicații cât mai interesante pentru serviciu. Nu în ultimul rând, existența aplicațiilor Wave pentru dispozitivele mobile vor avea un cuvânt greu de spus.
Star Trek și Bok
Momentan revăd Star Trek: The Next Generation, serialul copilăriei mele, pe care-l așteptam în fiecare duminică pe TVR 1 în cadrul emisiunii Știință și imaginație și sufeream răuuuu când nu-l difuzau. Call me nerdy. Acum pot să-mi aleg oricare dintre cele 178 de episoade din cele șapte serii, pot pune pe pauză, ce mai… nici nu aș fi visat atunci la așa ceva. Deși a fost filmat începând cu 1987 şi până în 1994, și acum mi se pare excelent făcut totul, de la alegerea actorilor până la efecte speciale și poveste.
PS. Dacă mai ieri realizam ce similitudini fonetice există între klingoniană și maghiară, azi l-am găsit pe future-Boc într-un episod din TNG. Mă rog, aici se numea Bok, dar priviți:
Dacă veți face un drum mai lung prin țară veți observa că șoselele sunt roșii. Asta pentru că sunt presărate la tot pasul cu bucăți de câini și ocazional de vulpi sau iepuri. Pe drumul Cluj-Călărași cred că am văzut vreo 2000 de cadavre. Inclusiv pe autostradă, unde dacă ai ghinionul să pleznești un animal ți-ai nenorocit mașina. Cum a pățit-o un Audi care ne-a depășit, pentru ca mai apoi să-l găsim tras pe dreapta, cu pasagerii admirând o ditamai gaura în spoilerul față. Desigur, cu 300 de metri mai înainte am trecut grațios și peste câinele vinovat, lățit în mijlocul drumului alături de o bucată mare de spoiler.
***
Ce poți să pățești din cauza unui GPS cu hărți neupdatate și, evident, a ghinionului atroce? Ce am pățit eu: amendă cinci milioane și reținerea talonului mașinii în Bucureștiul mamii lui. Eram pe un drum care ducea la centura ocolitoare a Bucureștiului și GPS-ul mi-a zis să o iau la stânga. Am luat-o. Nu merg zece metri că mă și pomenesc cu o sirenă de poliție în spate. Io am văzut mașina Poliției venind din dreapta dar nu i-am dat importanță. Se pare că el mi-a dat mie. Se coboară un țigan din mașină și mă anunță că nu aveam voie să fac stânga, că am trecut peste linia continuă și că vai ce ilegalitate am făcut. Îi explic că n-am fost în zona respectivă în viața mea, că GPS-ul mi-a zis să o iau pe acolo, că nu există indicator cu interzis la stânga, că nu există indicator obligatoriu la dreapta, că linia continuă era aproape invizibilă la cât de vechi erau marcajele, că l-am văzut venind și nu sunt tâmpit să încalc legea cu bună știință în fața lui, practic toate circumstanțele atenuante din lume. Replica lui: dacă GPS-ul zicea să o iei pe contrasens, o luai? Îl văd că se tot face că scrie ceva dar nu scria nimic și îmi pică fisa. Îl întreb că ce se poate face, cum să rezolvăm blabla. Mă întreabă câți bani am la mine. Îi zic că vreo 2 milioane, dar nu-s sigur. Mă pune să verific. Rahat, aveam 60 de lei, fiindcă alimentasem de 150 cu zece minute înainte. Se enervează, probabil că l-am înjurat cu o sumă așa de mică. Scrie amenda, semnez (greșeala mea) și numa ce văd că dă să plece. Cu talonul mașinii. Îl întreb de ce nu-mi dă talonul. Zice că nu am rovinietă și că pot să-l iau înapoi când o să am. Îi spun că-s din Cluj și nu pot să bat atâta drum pentru un talon. Ce face rahatul tuciuriu? Demarează și mă lasă vorbind. Pe agentul organului masculin de reproducere îl chema Mitu Nicolae.
***
Blocajele rutiere sunt ceva atât diabolic încât probabil că există o întreagă știință în spatele explicării producerii lor. Cum este posibil să rămâi blocat peste o oră în mijlocul câmpului, la vreo trei kilometri de intrarea în Sebeș și să nu te miști nici măcar un centimetru în tot acest timp, ca mai apoi brusc să poți circula lejer în continuare? În tot acest timp din sens opus traficul părea normal. Am zis că doar ceva catasstrofal gen prăbușirea unui meteorit ar acorda circumstanțe atenuante unei astfel de situații. Nici vorbă, nici măcar un rahat de accident nu avusese loc. Încă mă întreb ce s-a întâmplat.
Weekend-ul ăsta am fost cu nevasta la Arsenal Park, o “unitate militară de vacanță” situată, greu de crezut, chiar în România. Lângă Orăștie, pe o suprafață de 80 de hectare se întinde un complex de vacanță de patru stele unde, chiar dacă ai rămâne o săptămână, nu ai avea cum să te plictisești vreun moment. Odată ajunși în stabiliment am uitat complet de lumea de afară și timp de două zile n-am știut ce-i ăla TV, PC sau net.
Într-un cadru natural, plin de vegetație, se găsesc locuri de cazare cu paturi amenajate în taburi sau pe afeți de tun dar și camere “normale” cu două paturi sau chiar vile de lux. Noi am fost cazați într-o așa-numită “cameră a ofițerilor” în care ne-am simțit ca acasă, având la dispoziție tot confortul necesar. Pentru prima dată după multă vreme am găsit niște perne ca lumea!
Tot parcul este plin de vehicule militare scoase din uz care contribuie din plin la senzația că te afli într-un spațiu de cazarmă.
Ce am făcut? Pe lângă multe plimbări pe jos și cu bicicletele (care sunt la liber) am profitat de amabilitatea gazdelor și ne-am bucurat de ture cu boogie-uri și mașinuțe de golf, am jucat minigolf și am fost zdruncinați într-o plimbare memorabilă cu un transportor pe șenile, bătrân da’ rău. Ne-am dat și cu tiroliana.
Mi-a plăcut în mod deosebit airsoft-ul, Arsenal Park având niște locații ideale pentru partide de airsoft. Băieții de la Airsoft Deva au adus echipamentele și au avut răbdarea să ne explice regulile. După care s-a trecut la acțiune. La final, pe lângă experiența în sine eu am avut un motiv în plus de încântare, reușind să dobor o pradă valoroasă: un exemplar din specia groparienilor. Primele două partide am reușit să scap nepușcat fiindcă ostilitățile s-au desfășurat printre niște ruine. Când vânătoarea s-a mutat în pădure, lucrurile s-au complicat. Dacă toți erau îmbrăcați în costume de camuflaj, sau oricum, măcar în culori neutre, eu zburdam printre copaci îmbrăcat în… roșu. Drept urmare cred că n-au trecut două minute și am fost executat cu două bile-n meclă.
Seara am stat în jurul unui foc de tabără uriaș (cel mai mare văzut de mine până acum) și am mâncat diverse bunătăți la grătar, udate cu bere și pălincă.
Tot respectul pentru gazde, doamna Amalia Matei (PR), domnul Marius Cristescu (unul dintre proprietarii parcului) și simpaticul Berni care s-au asigurat că “delegației” de bloggeri nu-i lipsește nimic.
Arsenal Park pare a fi din toate punctele de vedere cel mai bun loc pentru teambuilding-uri. Tot ce pot să spun este că au mai rămas atât de multe activități recreative de făcut în Arsenal Park încât la anul ne vom reîntoarce 100%, pentru cel puțin încă un weekend de “militărie”.
Mai jos sunt un slideshow (click pe slideshow pentru a accesa galeria întreagă) și niște poze, o să postez și un filmuleț cu ce-am filmat puțin mai incolo. OK, filmul e gata și vizionabil aici.
UPDATE: despre weekend-ul de pomină au scris: Andrei Crivăț (are un film cu o coloană sonoră tare de tot), Visurât (I, II, III), Denisa (poze superbe), Nebuloasa (cu lux de amănunte), Orădeanul (alte poze faine) și Lilișor (întreiepisoade), Groparu (cu și mai multe amănunte), Ovidiu Sârb (un milion de poze) și a sa Corină. Deci, așadar și prin urmare concluzia-i că or scris mulți, ceea ce numa bine poa să-nsemne
And i don’t give a fuck. Despre altceva vreau să vorbesc. Am văzut un episod din Penn & Teller : Bullshit! mai vechi în care se dezbătea problema interzicerii fumatului în locurile publice și se lua apărarea fumătorilor. Au fost citate niște studii care demonstrau că fumatul pasiv nu te îmbolnăvește de cancer, rezultând că toate restricțiile sunt degeaba. Ok, probabil că nu faci cancer stând în preajma fumătorilor. Se poate. Nu s-a pus însă următoarea problemă: de ce ar trebui nefumătorii să accepte mirosul de țigară dacă nu le place? Dacă fumatul țigărilor nu ar produce mirosul binecunoscut în toată încăperea unde se fumează totul ar fi în regulă. Pace și armonie. Dar să fiu obligat să simt mirosul de țigară nu este ok. E ca și când eu m-aș duce undeva și aș da foc la bețișoare parfumate cu miros de vanilie. Sigur vor exista persoane în preajmă cărora vanilia le displace profund și vor obiecta.
Sunt în viață chestii care te enervează. Fără nici un motiv, doar așa, trezesc în tine nervi fiindcă nu “rezonezi” deloc cu ele. De exemplu câteodată întâlnesc persoane care mă enervează de când le văd. De obicei persoanele prea fericite pentru gustul meu. Rar însă am dat peste o melodie care să mă enerveze atât de tare încât să vreau să găsesc cântărețul și să-l bat. Fiindcă-s masochist, priviți mai jos oroarea. Sincer nu știu ce mă enervează mai tare: fățăul obositei sau rumtukutuktukutuktum-ul ăla nenorocit… Dacă vă place piesa vă rog să nu mai călcați pe aici, că mă enervați
:
Prin iunie anul trecut, Ministrul Sănătății de atunci, unu’ Bazac, zicea că se încearcă blocarea prin lege a vânzării produselor ce conțin substanțe cu efecte halucinogene. Ei, abia acum un proiect de lege pe această temă a trecut de comisiile de specialitate și numai în februarie va fi discutat în Parlament. Între timp, că a trecut ceva timp de atunci, mai mulți boi au mierlit-o după ce au tras la greu sare prin diverse orificii. Înainte de a se interzice io aș zice să se dea gratuit o perioadă cui vrea, la kil, cu instrucțiuni…
Din ciclul vecinii mei. Prima noapte de ninsoare. Zăpadă peste tot, inclusiv pe mașini. Nu-i nimic, curățat dimineața mașina, plecat la treburi. Venit seara. În drum spre scara blocului observ o mașină cu ștergătoarele ridicate. Mă mir, fiindcă unde stau eu acum e loc de parcare ca la hipermarket, și nimeni nu încurcă pe nimeni. Hm, deci au început deja să și-o tragă pe pozițiile de parcare, îmi zic, și intru în bloc. În timpul nopții a nins iar. Dimineața, în drum spre mașină, văd alte trei mașini cu ștergătoarele ridicate. WTF? Seara, când ajung acasă, rămân trăznit: toate mașinile erau cu ștergătoarele ridicate. No, mi-am pus neuronul la contribuție și am elucidat misterul: un vecin s-a gândit el că ar fi interesant să-și ridice ștergătoarele pentru ca să nu i se lipească de geam deoarece ningea. Nu ningea cu superglue, dar el probabil n-a vrut să riște. Nu are sens? Știu, însă ideea lui a devenit Miss Ideea 2009 în mai puțin de 24 de ore, fiind adoptată de tot blocul. Puterea spiritului de turmă mă uimește încă o dată.
Navingând prin iTunes Store am găsit o aplicație foto foarte utilă pentru iPhone și pe care am dat 1,59 euro fără să clipesc. Este vorba de 
Noua versiune a softului de catalogare și retușare a pozelor de la Google, 
Mi-am făcut cont pe Facebook, fiindcă avea toată lumea și am zis să nu fiu eu mai prost… Doar că la câtă publicitate i se face mă așteptam la ceva mai interesant. În contextul în care eu am deja blog și cont pe Twitter, Facebook mi se pare degeaba. Pui poze, linkuri, clipuri, texte… sună familiar? Apoi dai accept la “prieteni” pe care nu știai că-i ai, persoane de care n-ai auzit în viața ta. Mai sunt și ceva jocuri, unul dintre ele, Farmville, fiind campionul inutilității pe Pământ. Am intrat în el invitat fiind. Farmville, după cum îi spune și numele, presupune o fermă, unde tu ești fermier și poți să-ți dezvolți cotețul. Un fel de joc de strategie cu grafică proastă realizat în flash. Poți chiar să cumperi cu cardul chestii pentru ferma ta – deși tre să ai sub doi neuroni pentru a strica un leu pe așa ceva. Io deja am în fermă vreo doi cai, ceva rațe, niște pomi și dracu mai știe ce altceva că n-am mai intrat de o lună pe acolo.
Momentan revăd 
Dacă veți face un drum mai lung prin țară veți observa că șoselele sunt roșii. Asta pentru că sunt presărate la tot pasul cu bucăți de câini și ocazional de vulpi sau iepuri. Pe drumul Cluj-Călărași cred că am văzut vreo 2000 de cadavre. Inclusiv pe autostradă, unde dacă ai ghinionul să pleznești un animal ți-ai nenorocit mașina. Cum a pățit-o un Audi care ne-a depășit, pentru ca mai apoi să-l găsim tras pe dreapta, cu pasagerii admirând o ditamai gaura în spoilerul față. Desigur, cu 300 de metri mai înainte am trecut grațios și peste câinele vinovat, lățit în mijlocul drumului alături de o bucată mare de spoiler.
Ce poți să pățești din cauza unui GPS cu hărți neupdatate și, evident, a ghinionului atroce? Ce am pățit eu: amendă cinci milioane și reținerea talonului mașinii în Bucureștiul mamii lui. Eram pe un drum care ducea la centura ocolitoare a Bucureștiului și GPS-ul mi-a zis să o iau la stânga. Am luat-o. Nu merg zece metri că mă și pomenesc cu o sirenă de poliție în spate. Io am văzut mașina Poliției venind din dreapta dar nu i-am dat importanță. Se pare că el mi-a dat mie. Se coboară un țigan din mașină și mă anunță că nu aveam voie să fac stânga, că am trecut peste linia continuă și că vai ce ilegalitate am făcut. Îi explic că n-am fost în zona respectivă în viața mea, că GPS-ul mi-a zis să o iau pe acolo, că nu există indicator cu interzis la stânga, că nu există indicator obligatoriu la dreapta, că linia continuă era aproape invizibilă la cât de vechi erau marcajele, că l-am văzut venind și nu sunt tâmpit să încalc legea cu bună știință în fața lui, practic toate circumstanțele atenuante din lume. Replica lui: dacă GPS-ul zicea să o iei pe contrasens, o luai? Îl văd că se tot face că scrie ceva dar nu scria nimic și îmi pică fisa. Îl întreb că ce se poate face, cum să rezolvăm blabla. Mă întreabă câți bani am la mine. Îi zic că vreo 2 milioane, dar nu-s sigur. Mă pune să verific. Rahat, aveam 60 de lei, fiindcă alimentasem de 150 cu zece minute înainte. Se enervează, probabil că l-am înjurat cu o sumă așa de mică. Scrie amenda, semnez (greșeala mea) și numa ce văd că dă să plece. Cu talonul mașinii. Îl întreb de ce nu-mi dă talonul. Zice că nu am rovinietă și că pot să-l iau înapoi când o să am. Îi spun că-s din Cluj și nu pot să bat atâta drum pentru un talon. Ce face rahatul tuciuriu? Demarează și mă lasă vorbind. Pe agentul organului masculin de reproducere îl chema Mitu Nicolae.
Blocajele rutiere sunt ceva atât diabolic încât probabil că există o întreagă știință în spatele explicării producerii lor. Cum este posibil să rămâi blocat peste o oră în mijlocul câmpului, la vreo trei kilometri de intrarea în Sebeș și să nu te miști nici măcar un centimetru în tot acest timp, ca mai apoi brusc să poți circula lejer în continuare? În tot acest timp din sens opus traficul părea normal. Am zis că doar ceva catasstrofal gen prăbușirea unui meteorit ar acorda circumstanțe atenuante unei astfel de situații. Nici vorbă, nici măcar un rahat de accident nu avusese loc. Încă mă întreb ce s-a întâmplat.
