Aplicația se numește Action Movie, rulează pe iOS, și se pot face chestii de genul ăsta cu ea:
Reacția la clipul de mai sus, postat pe Twitter, a fost colorată. Dacă unii au crezut că faza-i reală (și nu pot fi învinovățiți, nu toată lumea știe de ce-s în stare telefoanele din ziua de azi) alții s-au amuzat și mi-au făcut jocul, prefăcându-se uimiți. Mai există însă un gen de feedback primit de la niște oameni care-mi displac tare. Ăia care văd clipul, își dau seama (fiind desigur niște genii) că nu-i pe bune și se consideră cumva țepuiți, considerându-se datori să dea alarma de parcă aș fi încercat să le vând genți Louis Vuitton la un leu: „E țeapă, fake, fake, cum nu vă dați seama că e FAKE!!!??”. Sau paranoicii: „Ne credeți tâmpiți? Care-i de fapt ADEVĂRATUL SCOP AL CLIPULUI??”. Aăăă, că eram în parcare la mall și m-am jucat cu o aplicație gratuită pentru telefon? Sau cine știe, poate-i reclamă la zăpadă? Dacă aș fi avut intenția să fac clipul cât mai credibil, alegeam un alt loc de filmare, gen baza unui parking suprateran din oraș, de unde la o adică poate să-ți pice o mașină în cap. Plus că aș fi pus pe cineva să urle îngrozit la momentul oportun. Auzi că „adevăratul scop al clipului”…
Ați dat musculița la o parte? Bun. De când beau Red Bull, m-am trezit dependent de cafea (mai exact de drogul ăla din ea). Numai că mie nu-mi place cafeaua la gust ci doar la miros. Îmi bag nasul într-o pungă de cafea măcinată și nu-mi mai vine să-l scot. Chestia-i că la mine mirosul este pe locul doi în topul simțurilor, după văz. Adică nu o să fiu prea prietenos cu tine dacă nu-mi place cum miroși. Da, serios. Țin minte că în copilărie știam imediat, după o minimă adulmecare, dacă cineva a dormit pe perna mea și o puneam pe mama să-mi schimbe fața de pernă… Și acum, când ajung în vreun hotel, nasul meu este cel care dă ok-ul dacă așternuturile sunt „fresh”.
V-am făcut mai jos o listă de mirosuri care-mi plac mult și foarte mult; puteți folosi oricare dintre ele ca să vă puneți bine cu mine. Unele-s chiar la îndemână. Deci:
O singură postare luna trecută. Ori nu am avut nimic de zis, ori nu am avut timp. Sau am avut timp dar mi-a fost lene. Sau m-am jucat Need For Speed – Hot Pursuit, care e absolut minunat făcut. Trebuie să mă gândesc bine dacă chiar vreau să-mi iau Playstation 3 la anul – risc să-mi ratez viața.
***
Ce s-a mai întâmplat între timp… Incredibil, au început să lucreze la jumătate din drumul de la blocul meu la șosea. Cealaltă jumătate prin 2020 cel mai devreme. Oricum, faptul că s-au apucat înseamnă excavatoare și basculante și noroi și iadul pe pământ. Dar măcar au reușit să facă trotuarele. Frumos pentru femei că pot să tropăie cu tocurile fără să și le rupă în gropi, doar că eu circul cu mașina pe drum. Asftaltatul drumului în primăvară, sorry, e prea frig. Nu știu dacă vă amintiți, dar toamna asta a fost cea mai săracă în precipitații toamnă din ultimul secol. Numai soare și vreme bună. Au stat imbecilii cât au stat, dar, observând că vremea nu ținea cu ei în sensul că permitea lucrul, au trebuit să se apuce de muncă. La mijlocul lui noiembrie. Inevitabil, ploaia a venit până la urmă, și a venit în forță. La fix ca să facă din șantier un infern. Un infern care trebuie străbătut pe jos, fiindcă noi și alți o sută de locatari nu mai putem ajunge la bloc cu mașinile. Ăia cu drumul au săpat șanțuri ca să bage canalizare, au arat și au șters de pe fața pământului orice urmă de potecă. Așa că, de o săptămână, ne întoarcem de la mașină pe o ploaie înghețată și pe vârfuri ca niște balerine ca să nu ne cufundăm în mâl. Ieri seară am observat o portiță de acces între o groapă de doi metri și un stâlp, mama lui de stâlp. Cu Laura ghidându-mă, am reușit să mă strecor cu Loganul și să ajungem la bloc. Pe la ora 11pm mi-am dat seama că mi-am uitat ceva la birou. Fuck de devil. M-am urcat în mașina Laurei și am plecat, încercând să mă strecor iar prin portița de care ziceam. Doar că de data asta nu aveam ghid care să-mi zică cât mai am până la marginea gropii și, încercând să păstrez distanța față de groapă ca să nu ajung la știri, am frecat aripa spate de stâlp. EU, cu carnet de 10 ani, frec mașina ca o vită nesimțitoare. De vină pentru toate astea este primarul din Florești, normal.
***
Într-o seară am avut poftă de Mac. M-am urcat în mașină și țuști… 8 kilometri până la drive in-ul cel mai apropiat. De fapt singurul din Cluj, că no, urbe mică, Mac-uri puține. Acolo coadă, că pe toți îi apucă pofta la miezul nopții. Iau burgerul și dau să mă întorc. Linie continuă, nicio mașină, mă uit cu atenție mare în stânga și-n dreapta, calc linia continuă, îndrept volanu…. și dau nas în nas cu o mașină de poliție. Ăia au stat preț de două secunde să-și dea seama dacă tocmai am făcut ce-am făcut în fața lor. După care normal, girofar, sirenă, întorc și ei pe linia continuă să mă “prindă” probabil – eu îi așteptam deja cu actele în mână și cu avariile pornite. Știți ce-ați făcut? Știu. De ce? Că mă grăbeam spre casă că se răcea Big Mac-ul, ce dracu să zic. Ce s-a întâmplat în continuare nu contează așa mult, contează că s-a terminat relativ ok pentru mine. Totuși, nici acum nu-mi dau seama de unde a răsărit mașina aia.
***
Un afiș pentru FTR.ro. Nu îl folosim niciunde, e așa just for fun.
Și o poză cu formația “Ni cîți îs”, care ne-a vizitat la redacție:
Dacă îmi permitea natura, clar aș fi optat pentru freza asta:
Era vara anului 1990. Românii primeau ajutoare de la străini. Eu aveam aproape opt ani. Țin minte că într-o zi s-a răspândit vestea pe stradă că în curtea bisericii se împart cutii cu ajutoare primite de la francezi. Săracii francezi, pe atunci nu ne cunoșteau. Nu mai știu exact dacă și ai mei s-au dus să ia sau le-a adus popa la ușă, dar cert e că o cutie a ajuns și la noi în casă. Primul meu contact cu occidentul. Sau cel puțin cu mâncarea occidentală, fiindcă asta conținea cutia. Pentru mine însă, a fost un fel de Moș Crăciun combinat cu iepurașul la pătrat. Vă întrebați ce era în cutie. O să râdeți: niște biscuiți “fini” cu cremă de vanilie (cred că erau Prince), brânză topită La vache qui rit, o cutie de Nesquick (la care eu am crezut că-i zice Nespuick ani buni), o conservă de porumb dulce și încă ceva alimente de care nu-mi amintesc, deci nu m-au impresionat. Singurele chestii necomestibile erau o carte poștală cu un mesaj de la oamenii de bine care au trimis alimentele și… un desfăcător de conserve. Imediat ce tata s-a dumirit cum se folosește desfăcătorul și ne-a făcut o demonstrație, eu am căzut în admirație față de unealtă. Mi se părea cel mai high-tech lucru văzut până atunci. Gata cu conservele desfăcute cu cuțitul, bun venit luxului suprem!
Mama încă are desfăcătorul în sertarul din bucătărie. În stare perfectă de funcționare.
Ieri, în Cora, am luat niște conserve cu ton și m-a lovit: oare eu de ce naiba nu am un desfăcător? De ce, deși știu că s-a inventat o sculă în acest scop, încă îmi risc integritatea degetelor desfăcând conserve cu cuțitul, ca un neanderthalian?
Ajuns la raionul cu produse pentru bucătărie, nu mi-a venit să-mi cred ochilor: pe raft, un “L’Ouvre Boîte” absolut identic cu cel primit de la francezi acum douăzeci de ani aștepta să-și înceapă lunga și utila viață în bucătăria mea.
No fiţi atenţi ce noroc am. În sensul naşpa. A avut Mc Donald’s o tombolă cu nişte tichete răzuibile pe care le primeai dacă-ţi luai un meniu de la ei. Eu de obicei îmi iau meniu, iar premiile date la tombolă erau de ordinul zecilor, sutelor de mii. Cu excepţia a trei Mini-uri, a unor telefoane Samsung şi a unor cartele Vodafone, restul premiilor erau sucuri, BigMac-uri sau porţii de cartofi. Eu spre alea ţinteam, normal. 1 din patru taloane era câştigător. Credeţi că din vreo 14 taloane câte am răzuit eu a fost câştigător vreunul? Să fim serioşi. Nu-i vorbă, că în jurul meu câştiga lumea în draci. Ieri însă, în ultima zi a promoţiei, am câştigat şi eu ceva. Ce? O cartelă Vodafone, cu 50 de minute în reţeaua Vodafone, pe viaţă… Eu fiind client Orange, cu telefon blocat pe Orange. Vrea cineva să o revendice? O dau pe un Big Mac.
***
Am instalat iOS 4 pe iPhone 3GS, cu trei zile înainte de lansarea oficială, fiindcă Apple a lansat o versiune nouă de iTunes compatibilă iOS 4, iar iOS 4 Gold Master se lăfăia pe net încă de acum o săptămână. Aşa că n-am mai rezistat şi l-am instalat. Parcă mi-am luat telefon nou. E ca trecerea de la Windows XP la Windows 7. Arată mai bine, se mişcă mai bine, are multitasking, fast application switching, funcţia Places la poze (foarte faină idee) care ţi le grupează automat în funcţie de locaţia în care au fost făcute, organizare a aplicaţiilor pe foldere (într-un mod intuitiv şi simplu). Momentan însă doar câteva aplicaţii beneficiază de multitasking sau fast app switching, fiind necesare update-uri pentru fiecare în parte pentru a putea fi folosite în mod optim pe iOS 4. Câteva capturi de ecran:
***
Mă gândesc ce frustrant trebuie să fie pentru poliţişti să fie obligaţi să respecte limita de 50km/h în oraş. Şi cât de îngrozitor de plictisitor, când poţi să mergi cu 60, 70 sau mai mult atunci când drumul îţi permite. Dar ei nu pot face asta, că îs pe YouTube în secunda doi.
Eu îmi verific cutia poștală când îmi aduc aminte de ea. Adică de vreo două ori pe an. Facturile le plătesc majoritatea online și oricum nu îmi sunt necesare la ghișeu. Plus că, deoarece se adună zeci de plicuri, pot face ca ăia din filmele americane care își sortează corespondența în halat dimineața la o cafea. Mă rog, în cazul meu minus cafea că nu-mi place, minus halat că nu am, minus dimineața că mă trezesc târziu. Ei, și sortând plicurile am dat peste unul alb cu sigla PNL. Care conținea singurul material electoral cu valoare de adevăr 1 pe care l-am văzut vreodată. Plus că l-am deschis la țanc, fiindcă mesajul e aplicabil doar zilele astea:)
Ieri am văzut două filme: Law Abiding Citizen și The Box. Primul, cu Gerard Butler și Jamie Foxx, este un thriller destul de bun, cu multe scene șoc și cu o poveste “fresh”. Când zic scene șoc, mă refer în special la una, din cauza căreia am scăpat un “Aii să-mi f** două palme!”. N-o divulg, vă las plăcerea s-o experimentați. Subiectul filmului: un bărbat (Gerard Butler) marcat de uciderea soției și a fiicei, decide nu doar să le răzbune ci să distrugă tot sistemul care a permis ca unul dintre ucigași să scape cu o pedeapsă minimă. Și iadul se dezlănțuie. Cu mențiunea că justițiarul își va duce la îndeplinire planul în timp ce este în închisoare.
Al doilea film, The Box, cu James Marsden și Cameron Diaz, m-a făcut să regret că am dat banii. A început interesant, însă s-a dovedit a fi genul acela de film în care nu ești sigur despre ce a fost vorba după ce ai ieșit din sală. Exact ca în Dosarele X, cu care are multe în comun. De văzut pe DVD.
***
A fost lansată versiunea 4 beta a Google Chrome care în sfârșit permite folosirea plugin-urilor, sau, cum le zic ei, extensiilor. Asta mă va face probabil să renunț la Firefox definitiv. Aș avea nevoie doar de Twitterfon și de încă vreo alte două unelte dragi mie care mai mult ca sigur că vor apărea și pentru Chrome. Pentru început am instalat extensia Cooliris care face din găsirea pozelor, clipurilor și a știrilor un adevărat spectacol. Priviți:
***
Ieri am fost să luăm globuri, lumânărele și alte chestii colorate de la Nobila Casa. Și cum sufeream eu ținând coșul în care Laura arunca în neștire tot pe ce punea mâna, îmi pică ochii pe o pictură nud. Lăsând la o parte faptul că se potrivea ca nuca în perete cu atmosfera, nudul ăsta semăna cu cineva. N-a durat mult și mi-a picat fisa: Oana Dobre. Cine îi personajul? Este ziarista blondă invitată des la Sinteza Zilei a lui Gâdea, emisiune la care eu nu mă uit fiindcă am stomacul sensibil. Da’ când e blonda zăbovesc un pic, fiindcă mi-i simpatică. Revenind la nud, aș zice că seamănă, poate a fost pictat de un fan:) Bara neagră am pus-o eu, că-s pudic:P.
Behold cea mai nouă operă semi-cinematografică by me însumi, în care chiar joc un rol. Mut, da’ tot e ceva… Pentru o calitate mai bună, puteți viziona clipul urmând acest link. Enjoy!
UPDATE: navigați mai jos pentru a asculta oroarea…
Click pentru a mări
Click play, apăsați reset pentru a opri :
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Orice motor de căutare vrea să fie adoptat și setat ca “default search engine” dacă se poate de către toată planeta. Mai nou Google și Yahoo! nu se mai mulțumesc să te întrebe ci au inventat metode prin care să se apere unii de alții. De fiecare dată când instalez o versiune nouă de Yahoo Messenger mă feresc să instalez și restul de porcării incluse în kitul de instalare, cum ar fi Yahoo Toolbar, program care mă enervează la culme. Cu toate astea, încercând să updatez messengerul de pe calculatorul cuiva, nu sunt atent și instalez toată gama de crapware inclusă în kit. Nu apuc să apăs finish și mă trezesc cu o atenționare de la Google, stăpânul de până atunci al calculatorului…
Bun, deci mulțumesc Google, ești drăguț, vreau să rămân cu tine. Dau click pe ok și mă trezesc cu altă fereastră, de data asta de la Yahoo!, care printre prostiile instalate a pus și una de “protecție”…
Yahoo! n-a stat pe gânduri și a anulat tentativa Google de a se repune ca default. Bine… Dau click pe OK și ce-mi apare? Din nou caseta Google:) La care dacă dau ok apare iar caseta Yahoo! … și tot așa. Soluția: ia mai bine mergeți naibii cu toolbarurile voastre și softurile spyware pe care le țineți active tot timpul.
Cred că voi folosi tot mai des Microsoft Bing. Îmi place, mai ales că schimbă periodic poza de pe frontpage
***
Apple a lansat noul model de iPhone. După ce un miliard de site-uri s-au dat de ceasul morții să ghicească ce va aduce Apple nou (și n-au prea nimerit) iată că Apple, foarte calm, lansează un produs cu relativ puține îmbunătățiri față de precedentul, dar în anumite puncte cheie și suficient de bine puse în valoare cât să convingă lumea să își schimbe iPhone 3G-ul care până mai ieri era “ză shit”.
Astfel iPhone 3GS va avea o cameră cu autofocus de 3.2 megapixeli. Pe când alte telefoane au ajuns la 12 megapixeli Apple se face că nu știe și vine cu 3.2. Micile detalii însă… Focusul se face atingând cu degetul zona din ecran ce se vrea focusată. De asemenea poți filma și edita clipurile filmate direct de pe telefon pentru a le uploada pe YouTube fără a mai avea nevoie de un calculator. Au mai băgat în el o busolă, extrem de utilă în aplicațiile gen Google Maps fiindcă poziționează harta corespunzător direcției de deplasare.
O altă noutate hardware o constituie procesorul care “rezolvă” aplicațiile de două ori mai repede și cantitatea de memorie RAM. Memoria flash a crescut și ea la 16 sau 32 giga, în funcție de model. În rest telefonul arată la fel în exterior. De fapt mai are o chestie în plus față de 3G, care mi-a plăcut cum sună și anume “fingerprint-resistant oleophobic coating”, care dacă chiar protejează cât de cât împotriva amprentelor eu o consider un miracol tehnologic.
***
Cum gândesc unii la ei pe blog vis a vis de vot:
(…) Am vrut să-i votez pe toţi, să nu fie nimeni supărat (da, da, am vrut să anulez votu’). Da’ am zis “de ce să nu-mi bat joc puţin?”. Şi am votat PRM. Nu am (încă) nici cea mai mică urmă de regret. Sunt chiar foarte mulţumit că am contribuit la intrarea lui Vadim şi a lui Becali în Parlamentu’ iEuropean. Decât un nene care la o adică să mă pună la respect cu ceva gen “derbedeul dracului” …
… mai bine ai votat un retardat bolnav psihic cioban prost incult și cretin? No bravo!
“Cupa presei la tir” organizată de Jandarmerie cu ocazia “Zilelor Jandarmeriei Române” a fost un prilej să-mi fac şi eu legitimaţie de presă ca să pot participa la pac-pac. Demers complet nenecesar fiindcă nu ne-a legitimat nici dracu. Putem să fiu însuşi fucking Gorbunov că n-avea nimeni treabă. Ni s-au pus în mână pistoale, gloanţe, puşti… trageţi băieţi! Şi fete. Care fete au luat caimacul câştigând diplome, cupe, tot. Eu şi colegul Răzvan am câştigat experienţă, dumnealui reuşind performanţa de a nimeri o singură dată ţinta în timpul rundei de încălzire, iar eu să ratez doar un foc dar fix în timpul concursului, adică atunci când se puncta. În rest am fost pe val, ba chiar am nimerit ţinta oblu în mijloc când am tras cu pistolul mitralieră. Păcat că nimeni nu ţinea scorul. Aşadar organizare bună (minus treaba cu legitimatul), disciplină jandarmerească, fasole cu cârnaţi şi varză murată plus experienţa de a trage cu muniţie adevărată, experienţă de care sper să n-am nevoie.
Am văzut în revista J’adore o chestie comico-stupidă. Se ia un designer vestimentar, i se dă o modelă să o îmbrace şi apoi se pozează designerul împreună cu modela. Eu cred că rubrica e făcută să arate ce umor în materie de design are natura când îi “desenează” pe designeri. Dar staţi aşa că şi designerii au umor. Ce poţi să spui despre exemplarul în nuanţe curcubeice din stânga referitor la stilul său vestimentar? Creativ? O, da… Nu contează că reacţia naturală când o vezi este numai una: what the fuck iz that? That iz genul creativ-funky-hippie-junky-kinky, aflu io. Sigur că şi targetul masculin spre care ţinteşte este unul deosebit/diferit/nonconformist şi da… creativ. Sexy as hell. În partea dreaptă avem o fată cu gâtul înţepenit (aşa se trezise de dimineaţă), care poartă nişte cizme de pescuit (era inundaţie la ea la bloc). Roba neagră intrată la apă împrumutată de la o călugăriţă o prinde foarte bine; nici nu ne-am imagina, doamne fereşte, că ar avea rolul de a ascunde un cur imens.
De fapt toată chestia e aşa din punct de vedere strict masculin: fotomodelul arată bine nativ. E foarte dificil să o faci să arate naşpa. “Designerele” s-au chinuit să o năşpească pe cât posibil, cea din stânga cu un sacou din “garderoba lui ;;)”, cea din dreapta cu nişte pantofi de culoare horror-albăstruie, dar sunt de ajuns doi craci lungi la vedere plus o faţă mişto ca să nu-ţi mai pese de zdrenţele agăţate de ea. Ce ne facem însă cu tinerii aşa-zis-designeri care nu se uită în oglindă?
***
Vincent Laforet este un fotograf profesionist din New York a cărui faimă internaţională l-a transformat într-un răsfăţat al producătorilor de echipamente foto, care îi oferă spre testare prototipuri de camere, obiective şi alte dispozitive din domeniu ce ajung la el cu luni bune înainte de a apărea pe piaţă. Pe blogul său sunt expuse recenzii şi mostre ale celor mai recente proiecte ale sale. Unul dintre acestea este un documentar despre surferul Jamie O’Brien. Da, documentar, fiindcă mai nou Vincent s-a apucat de filmat. Şi doar datorită faptului că ultimul model de aparat foto high-end de la Canon, Canon 5D MKII, te lasă să filmezi în format full high-definition iar fotograful a descoperit cu această ocazie posibilităţi noi de exprimare. Şi ce exprimare! Vincent Laforet filmează precum fotografiază, secvenţele capturate de el fiind adevărate tablouri în mişcare. Documentarul de care vorbeam s-a filmat în Hawaii, folosindu-se o mare varietate de obiective cu optică de cea mai înaltă calitate, iar pentru secvenţele aeriene un mini-elicopter teleghidat de care era “agăţat” aparatul foto. Vă recomand vizualizarea secvenţelor în format high-definition făcând click pe linkurile de sub fiecare. Chiar merită!
Click aici pentru a vedea clipul de mai sus în format High Definition (720p şi 1080p)
Click aici pentru a vedea clipul de mai sus în format High Definition (720p şi 1080p)
***
Am auzit la Guerilla o piesă excelentă. Căutat, găsit, mirat. Trupa e românească, se numeşte Les Elephants Bizarres iar piesa care-mi place este Have no Fear. Nici restul nu-s rele. Şi mai fain e că piesele sunt disponibile gratuit pentru download la ei pe pagină.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Pisicuţa de ea… Pun pariu că era preferata “băieţilor de la tehnic” care au şi învăţat-o cum să recite mesajul cât de sexi poate guriţa ei. Sau o fi prestat înainte la linia erotică, mai ştii? Apoi a urmat un impersonal “fuck you clientule care eşti tu prost”, vocea senzualo-orgasmică revenind când mi-a şoptit timpul pe care îl mai aveam de aşteptat:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
…şi n-am mai aflat secundele. Am hotărât totuşi să nu mai ascult ultimul new-entry şi i-am băgat de unde au ieşit. Cum dracu să stai 24 de minute pe întuneric aşteptând ca singurul lor operator de serviciu pe ţară să-ţi răspundă, timp în care asculţi radio PE BANI? Şi eu care voiam să înregistrez convorbirea ca să am “dovezi”. Le doresc să pice toţi în cap pe scări când li s-o lua curentul. A reuşit Laura să prindă “o linie” după vreun sfert de oră, ca să afle, ce altceva, că se lucrează la problemă… şi mai avem de aşteptat câteva ore. Şi că da, e recomandabil să facem reclamaţie. Asta se întâmpla duminică pe la ora 8 seara… Pe la 0:00 a venit şi curentul, doar că eu nu am fost de faţă la eveniment, fiind la firmă şi distrându-mă cu ceva muncă pe care o puteam face bine-mersi şi de acasă.
January 26th, 2012
Dacă aș fi avut intenția să fac clipul cât mai credibil, alegeam un alt loc de filmare, gen baza unui parking suprateran din oraș, de unde la o adică poate să-ți pice o mașină în cap. Plus că aș fi pus pe cineva să urle îngrozit la momentul oportun. Auzi că „adevăratul scop al clipului”…
Ce s-a mai întâmplat între timp… Incredibil, au început să lucreze la jumătate din drumul de la blocul meu la șosea. Cealaltă jumătate prin 2020 cel mai devreme. Oricum, faptul că s-au apucat înseamnă excavatoare și basculante și noroi și iadul pe pământ. Dar măcar au reușit să facă trotuarele. Frumos pentru femei că pot să tropăie cu tocurile fără să și le rupă în gropi, doar că eu circul cu mașina pe drum. Asftaltatul drumului în primăvară, sorry, e prea frig. Nu știu dacă vă amintiți, dar toamna asta a fost cea mai săracă în precipitații toamnă din ultimul secol. Numai soare și vreme bună. Au stat imbecilii cât au stat, dar, observând că vremea nu ținea cu ei în sensul că permitea lucrul, au trebuit să se apuce de muncă. La mijlocul lui noiembrie. Inevitabil, ploaia a venit până la urmă, și a venit în forță. La fix ca să facă din șantier un infern. Un infern care trebuie străbătut pe jos, fiindcă noi și alți o sută de locatari nu mai putem ajunge la bloc cu mașinile. Ăia cu drumul au săpat șanțuri ca să bage canalizare, au arat și au șters de pe fața pământului orice urmă de potecă. Așa că, de o săptămână, ne întoarcem de la mașină pe o ploaie înghețată și pe vârfuri ca niște balerine ca să nu ne cufundăm în mâl. Ieri seară am observat o portiță de acces între o groapă de doi metri și un stâlp, mama lui de stâlp. Cu Laura ghidându-mă, am reușit să mă strecor cu Loganul și să ajungem la bloc. Pe la ora 11pm mi-am dat seama că mi-am uitat ceva la birou. Fuck de devil. M-am urcat în mașina Laurei și am plecat, încercând să mă strecor iar prin portița de care ziceam. Doar că de data asta nu aveam ghid care să-mi zică cât mai am până la marginea gropii și, încercând să păstrez distanța față de groapă ca să nu ajung la știri, am frecat aripa spate de stâlp. EU, cu carnet de 10 ani, frec mașina ca o vită nesimțitoare. De vină pentru toate astea este primarul din Florești, normal.
No fiţi atenţi ce noroc am. În sensul naşpa. A avut Mc Donald’s o tombolă cu nişte tichete răzuibile pe care le primeai dacă-ţi luai un meniu de la ei. Eu de obicei îmi iau meniu, iar premiile date la tombolă erau de ordinul zecilor, sutelor de mii. Cu excepţia a trei Mini-uri, a unor telefoane Samsung şi a unor cartele Vodafone, restul premiilor erau sucuri, BigMac-uri sau porţii de cartofi. Eu spre alea ţinteam, normal. 1 din patru taloane era câştigător. Credeţi că din vreo 14 taloane câte am răzuit eu a fost câştigător vreunul? Să fim serioşi. Nu-i vorbă, că în jurul meu câştiga lumea în draci. Ieri însă, în ultima zi a promoţiei, am câştigat şi eu ceva. Ce? O cartelă Vodafone, cu 50 de minute în reţeaua Vodafone, pe viaţă… Eu fiind client Orange, cu telefon blocat pe Orange. Vrea cineva să o revendice? O dau pe un Big Mac.
Am dovada înregistrată. Ascultaţi:
