Nu știu dacă am mai scris despre vecinul din apartamentul de deasupra mea. Oricum, mai merită câteva rânduri, fiind un special. Zilnic, el sau ea scapă ceva pe jos. Acel ceva seamănă, după sunet, cu o bilă care cade pe gresie. Și se aude așa un țââc pâc pâc pâc pâc pâc pîc pîc… De zeci de ori pe zi. Și noaptea. Mor de curiozitate să știu ce-i chestia aia. Într-o noapte a scăpat însă o bilă de vreo 20 de kile, am dedus io, sau ceva ganteră, halteră, pe nevastă-sa… încât s-a zguduit blocul iar inima mea s-a oprit preț de o secundă. Toate astea au loc în pauzele în care nu găurește ceva cu bormașina sau nu bocănește cu ciocanul. Este imposibil să te muți de trei ani și tu încă să amenajezi două nenorocite de camere. Probabil că vă este cunoscută povestea totuși.
Mâine este ziua răzbunării! Am luat niște șine, că-mi schimb draperiile, iar șinele trebuie montate. De tavan. Prin găuri, multe găuri. Cu bormașina. Când? La o oră potrivită: 11 pm. Cred că termin până la 0:00, dar nu se știe.
***
Am tot încercat să-mi ignor vecinii, sperând ca și ei să facă același lucru în cazul meu. Să ignor că absolut de fiecare dată când vin acasă îi găsesc la grătar în spatele blocului, sau la bere, sau la pierdut vremea. Și absolut de fiecare dată să trec prin fața lor, iar ei să-mi studieze plasele, cutiile sau ce mai car eu. Să știe ora la care plec și la care vin, când duc gunoiul sau când ud florile de pe balcon. Nu există moment al zilei în care să nu fie un grup de gardă în dreptul grătarului ce ocupă un loc de parcare și nu e strâns de-acolo niciodată. Din păcate perioada de ignorare s-a terminat, și nu din vina mea. Cu câteva zile în urmă, după ce am parcat mașina și am ieșit din ea, aud din “cer”: “Vecine… Veciiine!”. Mă uit și-l văd la balcon. “Mută-ți și tu mașina un pic mai în spate, ca să pot și eu ieși”. Mă uit la mașina lui, mă uit la el, nu zic nimic. Zice el în schimb: “Dacă vine cineva și parchează în spatele meu nu mai pot ieși”. În spatele lui, la doi metri, fiind grătarul. Intangibil și respectat, șansele ca să fie mutat de cineva pentru a parca în locul lui erau minime spre zero. Dar vecinelul curului știa asta, doar că îi era lene să dea un picuț cu spatele ca să iasă pe lângă mine. N-am scos nici un sunet, în schimb am intrat în mașină și am demarat cu scrâșnet de roți (și de dinți) până în capătul opus al parcării, ca să-i fac loc. Încă un cuvânt despre parcări din partea altui cretinoid și o să fac ce trebuia să fac de la început. Iau o pensulă și-mi marchez locul de parcare cumpărat odată cu apartamentul, îmi pun un lanț de jur împrejur și inaugurez oficial epoca “Nu parca pe locul meu, că mori!”.
N-am murit, doar cheful de scris a atins cote minime, din cauza vremii, răcelii, timpului care nu-mi ajunge.
***
Eu merg la poştă maxim de vreo două ori pe an şi de cele mai multe ori nu pentru mine. Şi încă de acum mult timp am învăţat că la poştă se stă. Până crăpi. M-aş mira să existe în lume instituţie mai ineficientă şi mai generatoare de nervi decât Poşta Română. Ştiu că au investit în ultima vreme în logistică, promovare şi altele, dar au ignorat ca nişte boi “primenirea” personalului de la ghişee, care sunt nişte fosile cu patru clase leneşe şi impertinente. Deci cum ziceam, intru azi în oficiul poştal să plătesc ceva şi văd minunea: un ghişeu la care aştepta o singură persoană. Fericire mare. Care s-a evaporat treptat în cele 25 de minute fix câte au trecut până să-mi vină rândul, timp în care jivina de partea cealaltă a ghişeului a butonat tastatura (cu un deget) şi a clickuit până am simţit că timpul se dilată, încetineşte şi moare. Probabil a jucat vreo două Solitaire şi a făcut un chat cu fiică-sa între timp, fiindcă cât dracu poa’ să-ţi ia să bagi în “sistem” două plicuri?!
***
Din filmele pe care le-am văzut în ultima vreme:
Wall-E - povestea robotului rămas singur pe Pământul abandonat din cauza gunoaielor, un film de animaţie superb produs de Disney şi Pixar. Calitatea versiunii pe care am văzut-o a fost execrabilă, tocmai de aceea voi cumpăra dvd-ul când va apărea ca să-l mai văd o dată. Varianta asta pică dacă între timp vine netul de mare viteză la mine în “sat” și găsesc varianta HD.
Kung Fu Panda – excelent, mult umor, animație foarte bine realizată în spcecial la scenele de luptă iar vocile unor staruri precum Dustin Hoffman, Jack Black sau Angelina Jolie aduc un plus de savoare.
Don’t mess with the Zohan cu Adam Sandler în rolul principal a avut multe scene comice mai ales la început, dar s-a tâmpit pe parcurs până la un final stupid.
Prison Break sezonul 4 a debutat de ceva vreme. O cam lălăiește și nu reușește să-mi capteze interesul cum au făcut-o primele trei.
Campanie electorală portocalie în satul Nana, jud Călăraşi. Poză surprinsă în weekend de nişte prieteni. Drăguţ, simpatic, dar dacă pica vreun copilaş din cupa buldozerului şi nimerea sub roţi? (click pentru mare)
***
Şi dacă tot suntem la electorale mi-am dat seama că nu pot vota cu Boc fiindcă nu am buletin de Cluj şi nici măcar nu locuiesc în Cluj. Ar trebui să votez pentru primarul din Floreşti, dar cum n-am nici buletin de Floreşti încă… nu votez. Oricum porcul care a fost până acum primar în Floreşti şi care nu ştiu ce culoare politică are, merită să înfunde puşcăria la câte şpăgi a luat pentru a-i lăsa pe toţi bişniţarii să contruiască fiecare pe unde şi cum l-a tăiat capul. Nici măcar drumuri nu a fost capabil să facă. Şi când zic drumuri mă refer la astupat o groapă acolo unde este asfalt sau aruncat nişte pietriş acolo unde nu este. Să nu mint, de când a început campania electorală avem pietriş pe “drumul” care duce la blocul nostru.
- O zi proastă începe de dimineaţă. Faptul că m-am trezit cu gâtul sucit de parcă am dormit în cap a fost doar semnul prevestitor. Apoi mi-am scăpat o lentilă de contact după care am căutat disperat pentru ca să o găsesc căzută fix pe un săpun (ca fapt divers lentilele de contact nu au voie să ajungă în apropierea oricărui tip de produs de curăţare). Apoi azi am crezut că nu mai ajung la serviciu. Lumea înnebuneşte lunea dimineaţa în sensul că ies toţi la plimbare cu maşinile în aceeaşi direcţie cu mine. Ca să vezi! La asta se adaugă ambuteiaje, basculante şi tractoare care circulă prin mijlocul oraşului, maşini parcate aiurea, claxoane, frâne, înjurături gen Patric, încadrări greşite, ocoliri, buldozere şi compresoare care repară drumul că-i campanie electorală. Plus pietoni care trec strada ca nişte vite nepăsătoare (adică abia se mişcă), dar cu iPodul în urechi. Am ajuns la redacţie cu un chef nebun de somn.
- La magazin îmi iau un Powerade (varianta Coca-Cola la Gatorade-ul Pepsi). Încă nu m-am decis care îmi place mai mult sau dacă ambele sunt de kkt. Dar îmi ţin de sete. În fine, când ajung la casă, o ţigancă bătrână, foarte serioasă: “Domnu’, ăla-i spirt medicinal?”
- Deşi îmi place Jay Leno chiar dacă ştiu că 99% din ceea ce scoate pe gură într-un show este scris de alţii, interviul pe care l-a luat lui Hillary Clinton a fost jenant de regizat. Totul, de la întrebări şi răspunsuri până la gestică mirosea de la o poştă a piesă de teatru repetată de n ori. Nici o bâlbâială, râsetele lui Hillary parcă erau programate dinainte când să fie hăhăite şi cât să dureze. Discurs steril plus câteva poante cuminţi. Asta nu înseamnă că ceea ce s-a spus nu avea sens. Dimpotrivă, modul în care au fost abordate problemele este cu mult deasupra a ceea ce se discută pe la emisiunile noastre. Şi auzind cum se exprimă unii (Moise Guran de exemplu, analistul economic al Antenei 3 – vorbeşte de parcă zdrobeşte pietre între dinţi). Ideea era că eu “votez” cu Obama.
Din filmele pe care le-am văzut în ultima vreme:
- La magazin îmi iau un Powerade (varianta Coca-Cola la Gatorade-ul Pepsi). Încă nu m-am decis care îmi place mai mult sau dacă ambele sunt de kkt. Dar îmi ţin de sete. În fine, când ajung la casă, o ţigancă bătrână, foarte serioasă: “Domnu’, ăla-i spirt medicinal?” 
