Sâmbătă după-masa m-am plimbat pe străduțele din centrul vechi și, nu știu din ce cauză, poate era lumina de vină, poate liniștea, m-am trezit că văd Clujul cu alți ochi. De turist aflat la prima întâlnire cu orașul. Am fost un turist tare încântat de ce a văzut. Câteva poze:
Jucărie nouă:
Până mi-o fură, am decis să o folosesc totuşi cât mai temeinic.
Duminică noaptea am fost pe Feleac, lângă observatorul astronomic, unde câţiva membri ai astroclubului Andromeda din Cluj observau în linişte stele duble. La vreo 200 de metri distanţă, în câteva maşini parcate cu vedere [...]
Habar nu am dacă există deja așa ceva implementat într-o formă sau alta, probabil că pentru PC-uri există, dar iată ce mi-ar plăcea mie la un telefon mobil și sunt convins că va apărea la un moment dat: etichetarea audio a pozelor. Adică: fac o poză pe plajă la mare. După ce fac poza, pun [...]
Am ajuns acasă mai bronzat ca vineri şi acum ştiu că Veneţia are formă de peşte. Nu ştiam.
Intro
- În înghesuiala tipică de la îmbarcarea în low-costuri, în care fiecare galopează înspre avion pentru a prinde un loc mai bun, patru proști au luat-o spre coada avionului, desi nu era scară acolo. Ăia de [...]
S-au întâmplat multe în ianuarie. Dar la mine în minte nu-i ordine și disciplină acum, așa cum eram obișnuit. Așa că mai bine poze, din septembrie
[...]
The good
Și ne-am întors de la Viena. Fain*(vezi partea a doua a articolului pentru a înțelege ce-i cu steluța), în ciuda frigului cam tăios. Așa cum ne-am așteptat, foarte multă lume petrece noaptea de Revelion pe străzile orașului, făcându-l mai viu ca niciodată. Am fost pentru a doua oară în Viena, prima dată fiind [...]
Da’ rar. Și culmea, era sub nasul meu. Vorbesc despre o “minune” pe care am descoperit-o de 1 mai, aflat în vizită în orașul meu natal Alba Iulia. Noi, în orașul nostru, avem o cetate, construiă pe la 1700 și ceva. Dar ce zic cetate, e de fapt ditamai cetățoiul care ocupă aproape jumătate din [...]
În momentul ăsta cam 90% din știrile IT de pe net sunt despre iPad. Și niciunde nu se spune nimic nou. Singurele articole despre “minune” pe care le-am citit complet după ce a început vânzarea sa au fost cele în care era disecată și analizată șurub cu șurub. În rest aceeași melodie: iPad este bun, [...]
Scriu și eu la o săptămână după ce m-am întors din mica excursie la Roma, nu pentru că n-aș fi avut chef ci pentru că n-am avut când. Încă din aeroport, unde am așteptat Wizzair-ul de ni s-a acrit, am purces la citit mailuri și odată ajuns acasă am continuat cu butonatul cam până azi.
[...]
Ok, după un zbor plăcut cu Boeing-ul de la Malev am aterizat pe Charles de Gaulle, pe o vreme mult mai răcoroasă ca în Cluj, foarte pe placul nostru. Din aeroport ne-au luat cu mașina Ioana și Thomas, cei doi prieteni care locuiesc în Clermont Ferrand, un orășel la vreo 400 de kilometri de Paris. [...]
Alba Iulia, tuns iarba, jucat cu câinele, grătare, somn de voie. Un “easter” chiar ok…
Heaven, judeţul Alba
…all he cares is ză ball…
***
Un wallpaper (click pentru a largi, apoi save as…)
[...]
Io n-am văzut de când mă ştiu atâta lume în parc câtă am văzut duminică. Nu mai aveai domle’ loc de câini, copii, biciclişti, joggeri şi alte specii şi subspecii. Iar cineva foarte inteligent s-a gândit c-ar fi o idee bună să sece lacul pentru ca lumea să poată admira nişte raţe [...]
Am încercat azi de două ori să ajung pe times.ro (ceva şmecherie nouă ueb doi zero) o dată clickuind pe o reclamă (cred că m-am prostit..), a doua oară urmând un link de pe un blog. Ambele încercări au fost pierdere de vreme fiindcă la ăia NU LE MERGE NENOROCITUL DE SITE. Făcut în Drupal. [...]
Aş vrea să se inventeze o tehnologie care să te lase să-ţi ştergi din memorie melodiile care îţi plac şi să poţi să le asculţi după aceea ca şi când le-ai auzi pentru prima dată. Ador momentul când mă “îndrăgostesc” de o piesă auzită cine ştie pe unde, iar apoi o aduc de pe net [...]
Nu voiam să pomenesc de criză, fiindcă n-o simt, deci nu e problema mea, dar am totuşi o constatare/dilemă. Acum, când lumii i-a intrat bine în cap că e criză, mass media are un nou text cu rol de sperietoare ca să bage spaima în populeişăn : ne aşteaptă vremuri grele. Campionul absolut al pesimismului, [...]
Cum eu am o istorie complicată cu “ză mice”, Deea şi Mihai s-au gândit (mersi!!!) cum să facă pace între mine şi neamul şoricesc. Şi mi l-au făcut cadou pe el…
[...]
Gata cu Bâlea Lac iarna, revelionul următor vreau să mă prindă pe alte meleaguri, la plajă de preferat. Şi anul ăsta a fost frumos, am avut noroc de vreme senină, aşa că am putut urca pe coclauri pentru peisaje şi poze. Am încercat să repet experienţa de anul trecut şi să ajung pe vârful Iezerul [...]
Până pe 2 o să văd în fiecare dimineață asta…
Începem o nouă rotație în jurul Soarelui, oare ce se va mai întâmpla cu noi în noul an?
Am fost de 1 decembrie la Alba Iulia cu un scop. Să pozez artificiile, pentru că în fiecare an au fost superbe și în fiecare an nu am avut aparatul la mine. Mai ales că anul ăsta cică ar fi trebuit să fie și mai și, că au venit nu știu ce “străini” să le [...]
Criză mare de inspiraţie, ha? Anul trecut când am văzut caricatura de mai sus m-am distrat, fiindcă aveam același “feeling”. Pe atunci tocmai apăruse maşina de bărbierit cu 3 lame. Aia cu vibraţii. O mare porcărie, am primit şi eu una cadou și mi se părea că trei lame sunt deja fițe. [...]
|
|
|